collage-30-portraits-photos @ creativemag.ro
Art Journaling

Luna ianuarie sub lupă

Ianuarie a zburat ca vântul și ca gândul și ne-am trezit repejor că e deja februarie.

collage-30-portraits-photos @ creativemag.ro

Trecând prin provocarea lunii ianauarie mi-am dat seama de câteva lucruri care m-au surprins în mod plăcut. În primul rând, oricine poate desena sau picta. E drept, depinde și de cât de bine o face, dar nimeni nu s-a născut învățat: chiar dacă ești foarte talentat, tot îți trebuie practică. Iar art journalingul nu are nimic de-a face cu perfectiunea, mai important este procesul în sine, nu rezultatul final.

collage-30-portraits-photos @ creativemag.ro

În al doilea rând, am fost obligată să practic în fiecare zi arta desenului sau a picturii în diferite stiluri și diferite medii. A trebuit să-mi fac timp să desenez sau să pictez și apoi să scriu despre paginile create. Am redescoperit lucruri uitate și am fost surprinsă să văd cum iau naștere diferite fețe whimsical sau, dimpotrivă, cât se poate de realiste.

Trebuie să recunosc că tot stilul whimsical îmi place cel mai mult, deși pot spune că-s foarte mândră de portretele care au ieșit mult mai realiste decât de obicei, desenate direct în creioane colorate. N-aș fi crezut că pot să desenez așa! Sunt dovada vie că oricine poate desena, chiar și fără pregătire în domeniu.

Dacă n-ați apucat să desenați sau să pictați în luna ianuarie, atunci puteți oricând să începeți chiar astăzi, în prima zi a lui februarie! 😉

Pe curand,
Cristina

2 thoughts on “Luna ianuarie sub lupă

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Hello creative soul!
Learn to draw whimsical faces with ease and develop your own style!